Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Antena3
Anul şi data apariţiei: 09.01.2011
Tematica: dubla cetăţenie - minoritatea maghiară din România
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Facilităţile etnicilor maghiari vor fi menţinute şi dacă obţin cetăţenia ungară
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: http://www.antena3.ro/externe/facilitatile-etnicilor-maghiari-vor-fi-mentinute-si-daca-obtin-cetatenia-ungara-116478.html


Maghiarii din ţările vecine deţinători de cărţi de identitate speciale emise în virtutea Legii statutului maghiarilor nu vor pierde avantajele de care beneficiază dacă obţin şi cetăţenia ungară, afirmă un oficial guvernamental de la Budapesta, citat de Mediafax.

Un amendament la legea privind statutul etnicilor maghiari le permite deţinătorilor de cărţi de identitate să aibă acces la educaţie, la subvenţii şcolare şi la alte beneficii, explică Zsuzsanna Repas, subsecretar de stat pentru Politici naţionale.
   
Forma iniţială a proiectului excludea de la aceste beneficii cetăţenii ungari sau persoanele care aplică deja pentru dobândirea cetăţeniei. Legea a fost modificată pentru a se evuita discriminarea celor aproximativ 900.000 de maghiari care au cărţi de identitate speciale, în cazul în care doresc să solicite cetăţenie, explică Repas.

De acum înainte, condiţiile pentru a obţine aceste facilităţi vor fi reşedinţa într-un stat vecin şi vorbirea limbii maghiare, subliniază oficialul ungar.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.